Aptitudinea muzicala

Voi publica cateva randuri din lucrarea "Aptitudini si talente" a domnului Stefan Zisulescu. Este interesant de stiut cum actioneaza sunetul, armonia pentru starile sufletesti ale omului.

Aptitudinea muzicală

"Nu există popor care să nu cunoască sau să nu fi cunoscut muzica, fie într-o formă simplă, fie într-o formă evoluată, ca efect al unei cultivări sistematice. De la tam-tam-urile primitivilor până la marile creaţii simfonice, muzica s-a bucurat de o apreciere unanimă, prin caracterul ei înălţător, prin emoţiile intense pe care le declanşează în sufletul omului. Ea este una dintre cele mai răspândite arte,producând răscoliri adânci sau emoţii înălţătoare, veselie sau melancolie, nu numai omului aflat pe o treaptă superioară de cultură şi civilizaţie, ci şi celui care are de parcurs un drum lung de parcurs până să ajungă la acest stadiu. Omul a cântat întotdeauna, fie în orele de odihnă, fie în cele de muncă, manifestându-şi atât stările sufleteşti de natură afectivă, cât şi preocupările, gândurile, ideile. Muzica este un mod specific de reflectare a realităţii, prin tonus melodic, prin redarea unei structuri şi înlanţuiri de sunete ingenios armonizate.

Aptitudinea muzicală este o însuşire a personalităţii care face posibilă efectuarea cu succes a activităţii muzicale. O persoană cu aptitudine muzicală manifestă interes şi înclinaţie deosebită pentru muzică, fredonează melodii, cântă, învaţă cu uşurinţă cântecele auzite, manifestă dorinţa de a cunoaşte cât mai multe date din domeniul muzical. Talentul muzical constă în dezvoltarea aptitudinii muzicale la un nivel superior, caracterizat prin originalitate şi capacitate creatoare. Când o persoană reuşeşte să creeze muzică originală, cuceritoare, răscolitoare, exprimând idei, sentimente şi dorinţe profund umane, suntem în prezenţa unui evident talent muzical. Unii oameni rămân la stadiul aptitudinii muzicale, pe când alţii, depunând o muncă intensă şi sistematică, devin talente muzicale, creatori.

Nu orice creaţie indică însă prezenţa talentului muzical, ci numai acelea care se desting prin originalitate şi profunzime, prin capacitatea de a exprima idei, sentimente,idealuri şi năzuinţe nobile.

Din punct de vedere afectiv persoana înzestrată muzical se caracterizează prin sensibilitate deosebită, adică prin trăirea puternică, de o mare intensitate a muzicii, simţind nevoia de a percepe şi a avea emoţii cât mai variate şi mai profunde. Talentul muzical dispune în plus de o forţă neobişnuită, de influenţare, declanşând în sufletele ascultătorilor stări emoţionale foarte intense. Sensibilitatea muzicală este însă asociată cu înţelegerea conţinutului de idei al      

partiturii sau al frazei muzicale, muzica fiind o modalitate superioară de a exprima idei,  sentimente, idealuri. Ascultătorul rămâne indiferent, rece la interpretarea unui cântăreţ lipsit de sensibilitate şi se entuziasmeazî atunci când acesta reuşeşte să-şi transmită fluidul său afectiv. Acelaşi lucru este valabil şi pentru dirijor, care cucereşte şi entuziasmează publicul. Stăpânind perfect partitura, pătrunzându-i sensul, el îi dă o nouă viaţă, dominând în acelaşi timp orchestra cu prestigiul şi autoritatea sa."

O altfel de viata......

Am postat acest mic filmulet ,nu din compasiune sau mila pentru persoanele cu dizabilitati,(cu toate ca acestea sunt emotii inevitabile atunci cand urmaresti un astfel de film) ci mai mult , pentru exemplul puternic si curajul cu care lupta in fiecare clipa a vietii aceste persoane.
Daca pentru noi spalatul pe dinti sau alte activitati cotidiene ne par lucruri banale pentru aceste persoane sunt adevarate provocari.
Dupa ce urmaresti acest film te gandesti ca problemele tale sunt infime si reactia ta in fata problemelor vietii nu este de fiecare data una normala, de maturitate si curaj ci mai degraba una lipsita de responsabilitate.

Leon Danaila , medic primar neurochirurg, despre importanta spovedaniei si a Impartasaniei inainte de moarte.

Nu este omeneşte să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti înainte de moarte? Nu trebuie să ajungi la a fi mântuit de păcatele tale şi de cele strămoşeşti? Spovedania dinaintea morţii este extraordinar de necesară ca act curativ de descărcare a sufletului de păcate şi de legăturile sale pământeşti. Este un act de deblocare a energiilor subtile, energii extrem de utile desprinderii de materie, de carnal, necesare unirii cu Dumnezeu, cu adevărata cale a vieţii, care se realizează prin Hristos, Fiul Lui. Omul nu trebuie să intre în viaţa de apoi cu păcate nemărturisite. Există o poruncă foarte înţeleaptă a lui Hristos, care spune: „Deci, dacă îţi vei aduce darul la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea Altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul.” Porunca este cu atât mai valabilă când este vorba despre trecere „dincolo”. Nu poţi să treci în împărăţia cerurilor dacă ai ceva de împărţit cu cineva. E un păcat de care trebuie să te eliberezi, mărturisindu-l. 

Pe acest teren curăţit de păcate, omul se poate împărtăşi, poate să ia din mâna preotului care-l împărtăşeşte pâine şi vin, Trupul şi Sângele lui Hristos. 

Apoi, cineva ar trebui să-l pregătească pe cel neştiutor pentru trecerea la lumea veşnică, explicându-i, dacă acesta o cere insistent, că situaţia în care va ajunge nu este echivalentă cu distrugerea lui fizică, materială, cu transformarea lui în lut… 

Asta ar trebui să înţelegem prin „viaţă”, indiferent de preocuparea noastră imediată, concretă, indiferent de profesie: Căutarea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos. Şi ar mai trebui să ştim că moartea este o naştere lângă Divinitate, moartea este acces la viaţa adevărată, moartea este o poartă… Lumea Împărăţiei Cerurilor este reală, palpabilă, dar toate acestea nu le simţi, nu le ai în tine decât dacă poţi fi credincios. Dacă ştii să crezi. 

Fragment din volumul Sculptură în creier,

de Leon Dănăilă şi Dora Petrilă, 1998